1991: DEPARTAMENTUL DE STIINTE ADMINISTRATIVE
Facultatea de Administrație Publica si-a început activitatea in cadrul Scolii Naţionale de Studii Politice si Administrative (SNSPA), ca Departament de Științe Administrative si furnizor de învățământ postuniversitar (studii aprofundate), conform Hotărârii de Guvern nr.183 privind organizarea SNSPA din 20.03.1991.
1995: FACULTATEA DE ADMINISTRATIE PUBLICA
In anul 1995 este înființata Facultatea de Administrație Publica, structura fără personalitate juridica in subordinea SNSPA, conform Hotărârii.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 916 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu si a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența din 11.08.2005, Facultatea de Administrație Publica primește recunoașterea necesara continuării activităților sale de formare universitara.
ACREDITARE NATIONALA SI EUROPEANA
In prezent, toate programele Facultății de Administrație Publica sunt acreditate, conform Hotărârii (pentru studiile universitare de licenta), respectiv Ordinul MECTSl nr. 5224 privind aprobarea programelor de studii de masterat evaluate de ARACIS din 30.08.2011 (pentru studiile universitare de masterat).
Începând din anul 2008, programul de studii pentru licența al Facultății de Administrație Publica este singurul acreditat european de Asociația Europeana de Acreditare a Programelor in Administrație Publica (EAPAA, Olanda). Aceeași asociație a acreditat in 2011 si programul masteral ”Managementul sectorului public” (cu formare in limbile romana si engleza).
SNSPA, O UNIVERSITATE CU GRAD DE INCREDERE RIDICAT
”Grad de încredere ridicat” este cel mai înalt calificativ pe care îl poate oferi Agenția Romana de Asigurare a Calității pentru învățământul superior (ARACIS) unei universități din Romania. Vizitele de evaluare se realizează regulat (la intervale de 4 ani) si presupun analiza, printre altele, a capacitații organizaționale si a activității de predare si cercetare a universităților (si facultăților ce le formează).
SNSPA s-a bucurat încă de la începuturile procesului de acreditare naţională de calificativul ”grad de încredere ridicat”. Ultima vizita ARACIS in SNSPA a avut loc in decembrie 2014, rezultatul evaluării fiind, încă o data, calificativul ”grad de încredere ridicat”. Documentele ARACIS privitoare la evaluarea SNSPA pot fi consultate aici.